a evenimentului. Despre consum de bere pe stadion. Ptiu, drace! Păi nu e voie să vinzi, implicit n-ai de unde să consumi, la kilometri în jurul stadionului, cu două ore înainte de începerea meciului.
Să trecem mai la vest şi să ne oprim pe Allianz Arena, casa lui Bayern Munchen şi TSV Munchen 1860. Valoarea ei: 340 de milioane de euro. Majoritatea partidelor susţinute de cele două grupări bavareze sunt cu casa închisă, iar preţul biletelor între 10 şi 50 de euro. Să zicem, în medie, un bilet: 20 euro X 50.000 de fani, se făcu milionul de euroi – reţeta din bilete.
Însă, pe stadion, îţi poţi procura de la restaurante, de la cele 30 de chioşcuri sau de la vânzătorii volanţi bere, suc, cafea, pop-corn, hamburgheri, cârnaţi, snack-uri etc. Şi nu e nimic sub 3 euro. Să zicem, cumpărături medii de 10 euro X 50.000 de spectatori, asta înseamnă încă 500.000 de euro. Cea mai vândută băutură la chioşcurile amplasate în interiorul arenei este, desigur, berea. 3,5 euro paharul de 0,4l, iar neamţul nu se încurcă cu două rânduri...
Plus locul de parcare, plus alte tentaţii – tricouri, suveniruri cu însemnele clubului – reţeta financiară a unui meci al lui Bayern Munchen sau TSV Munchen 1860 ajunge, minim-minimorum, la 2 milioane de euro.
Aşadar, din bilete, bere şi crenvuşti, în 170 de meciuri, aproape 4 ani, investiţia în stadion poate fi recuperată. Oare când va fi recuperată investiţia făcută în Naţional Arena, când la meciul naţionalei vor veni vreo câteva mii de oameni, dornici să iese cât mai repede afară pentru a putea savura o bere?
comentarii
0 Responses to "Ce fraieri sunt nemţii!"Trimiteți un comentariu