marți, 25 februarie 2020

Vremuri demult apuse

Constatarea zilei e că trăim vremuri în care multe din cumpărăturile noastre nu ne aparțin, cu adevărat. Și ideea asta aduce cu sine o groază de efecte interesante. 
Un număr din ce în ce mai mare de aparate trecute ies de sub acoperirea software a producătorilor. Să păstrezi ceva vechi e, deja, de arătat cu degetul. "De ce ai face-o când e mai ieftin să cumperi ceva nou, decât să repari". "Schimba!". "Uite, ca să fie ok pentru tine, îți dăm 30% reducere la următorul aparat dacă îl aduci pe cel vechi la noi". Trăim vremuri în care amintirile trebuie schimbate des, la fel ca și realitatea din jurul nostru. Î
n trecut, producătorii erau limitați de durata de viață a unui aparat. Unii au făcut înțelegeri prin care s-a limitat artificial viața asta. 
Apoi, au descoperit ideea de smart. Un aparat care conține software e nirvana consumului. Pentru că-i poți face actualizări și, apoi, să întrerupi actualizările pentru aparate vechi. 
Aparatul încă funcționează, dar e o bombă cu ceas: securitate, funcționalitate etc. Și, dacă de regulă sunt unul dintre oamenii care s-au declarat împotriva reglementării tehnologiei în multe din aspectele ei, cred ca ideea asta ar trebui reglementata, măcar pentru o anumită vechime a produselor. 
Așa, măcar pentru ideea că-ți poți păstra amintirile.

comentarii

0 Responses to "Vremuri demult apuse"

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...